Femeie la fereastră

În templul visurilor tale,

La geam, stai și scrutezi zenitul,

Îți strângi la piept rochia moale,

Tandru, de parc-ar fi iubitul.

Rama ferestrei, ca icoana,

Ți-a poleit pe trup clepsidra,

De crezi că-n templu, tu, patroana,

De fapt îi ești cariatida.

Gândul pierdut sub zări, departe,

Reînvie fantezii, idile,

Cândva, demult, ție-ntâmplate,

Primăvăraticei copile.

Făptura, de-un halo înconjurată,

Fluidă, ca o boare de lumină,

Îți capătă sclipiri de nestemată

‒ Iris straniu pe-a geamului retină ‒

Cum ai rămas așa, pe gânduri dusă,

Inexplicabil mă apasă vina

Că tulbur gingășia ta nespusă

Și-o să dispari ori o să-ți pierzi lumina.